Situaţia financiară precară, lipsa de supraveghere, necunoaşterea anturajului minorului de către părinţi, mediul familial dezorganizat, prezenţa modelului infracţional în familie, convingerea greşită că „dacă eşti minor nu păţeşti nimic“, abandonul şcolar sau lipsa alternativelor de petrecere a timpului liber sunt doar câteva dintre cauzele care pot favoriza evoluţia delincvenţei juvenile.

În primele şase luni ale anului 2012, 129 de minori au fost cercetaţi de poliţiştii ialomiţeni pentru comiterea de infracţiuni, numărul lor fiind în scădere faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

În prima jumătate a anului 2011, cei mai mulţi minori implicaţi în comiterea de infracţiuni proveneau din mediul urban, iar în acest an balanţa înclină către mediul rural.

Sistemul juridic românesc diferenţiază în cadrul categoriei largi de minori, câteva subcategorii. Astfel, minorii până la vârsta de 14 ani nu răspund penal, cei cu vârsta cuprinsă între 14 şi 16 ani răspund juridic limitat, numai dacă se stabileşte că fapta a fost săvârşită cu discernământ, iar minorii cu vârsta între 16 şi 18 ani răspund penal. Modul de sancţionare şi, mai ales, cel de executare a pedepselor, se deosebesc de cele adoptate în cazul infractorilor adulţi.

Faţă de un minor care a săvârşit o fapta prevăzută de legea penală, dar care nu răspunde penal, se poate lua una dintre următoarele măsuri educative: mustrarea – care consta în dojenirea minorului, arătându-i-se pericolul social al faptei comise şi sfătuindu-l să aibă o conduită bună în viitor, libertatea supravegheată – măsură educativă ce constă în punerea sub supraveghere, timp de un an, a minorului care a săvârşit o infracţiune deosebită. De asemenea, i se poate impune minorului respectarea uneia sau mai multora dintre următoarele obligaţii: să nu frecventeze anumite locuri prestabilite, să nu intre în legătură cu anumite persoane, să frecventeze cu regularitate şcoala sau un curs de calificare. Când pericolul social al faptei săvârşite este unul ridicat, minorul poate fi internat intr-un centru de reeducare sau într-o instituţie medical-educativă (aceasta măsură se ia faţă de copilul care, din cauza stării sale fizice sau psihice, are nevoie de tratament medical şi de un regim special de educaţie).

Situaţia este însă diferită în cazul minorilor cu vârsta de peste 14 ani, care au discernământ. Astfel, se poate lua măsura internării într-un centru de reeducare, a libertăţii supravegheate, amendă sau chiar închisoare.

Un exemplu recent de infracționalitate juvenilă a fost sâmbătă, 7 iulie, când agentul de pază din cadrul unui supermarket din municipiul Slobozia a sesizat telefonic ofiţerului de serviciu al poliţiei că trei minori au sustras din incinta unităţii mai multe produse.

Poliţiştii s-au deplasat de îndată la faţa locului şi au identificat suspecţii în persoanele a trei minori cu vârste cuprinse între 12 şi 15 ani, toţi din comuna Platoneşti, asupra cărora au fost găsite mai multe bunuri în valoare de 24 lei.

Prejudiciul a fost recuperat, iar în cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

Pentru că, de cele mai multe ori, pentru copii graniţa dintre o faptă de natură penală şi o joacă nu este corect percepută, dacă nu li s-a explicat din timp şi nu le-au fost prezentate eventualele consecinţe atât asupra lor, cât şi asupra părinţilor, poliţiştii atrag atenţia cu privire la importanţa implicării familiei în educarea minorului, astfel încât acesta să evite împrejurările  în care ar putea săvârşi un act antisocial.

Mulţi tineri pot fi ţinuţi departe de “cariera de infractor” dacă părinţii şi alte persoane care se ocupă de educarea acestora le cunosc anturajul, problemele cu care se confruntă şi acţionează rapid şi eficient. În acest sens, poliţiştii aduc în atenţia părinţilor câteva sfaturi utile, care îi vor ajuta să îşi ţină copiii departe de infracţionalitate:

–         explicaţi clar copiilor şi adolescenţilor că furturile, indiferent cât de nesemnificative sunt, nu reprezintă probe de curaj, ci fapte culpabile;

–         spuneţi-le clar că, în cazul săvârşirii unor furturi, nu va fi prejudiciat numai un magazin sau cumpărător, ci hoţul însuşi va trebui să plătească pentru faptele sale;

–         vorbiţi cu copiii şi adolescenţii despre valoarea proprietăţii personale şi publice. Spuneţi-le că distrugerile nu aduc prejudicii doar celor care le fac, ci şi comunităţii;

–         explicaţi copiilor şi adolescenţilor ce fel de pedepse pot primi ca urmare a comiterii acestor fapte (de ex. percheziţionarea locuinţei, interogarea, măsuri de internare într-un centru de reeducare minori);

–         vorbiţi cu copilul dumneavoastră despre cine îi sunt prietenii şi cunoştinţele. Întrebaţi-l unde şi cum îşi petrece timpul liber în afară casei.

–         fiţi atenţi la suma de bani de care dispune copilul dumneavoastră; verificaţi modul în care cheltuieşte banii de buzunar sau economiile, iar în caz că aveţi îndoieli, staţi de vorbă cu el;

–         urmăriţi comportamentul copilului dumneavoastră, observând dacă se plimbă cu o bicicletă sau are alte lucruri pe care dvs. nu i le-aţi cumpărat;

–         explicaţi-le ce urmări poate avea distrugerea diferitelor lucruri sau bunuri.

Pentru majoritatea copiilor, familia este locul protector în care se nasc, care le asigură existenţa şi afecţiunea de care au nevoie pentru a supravieţui, a creşte, a-şi dezvolta personalitatea. Copilul mic învaţă prin imitaţie, având ca model comportamentul şi limbajul adulţilor. De aceea, viaţa în familie constituie prima şcoală pentru copii. Feriţi-i de certuri, de scandaluri, de vorbe urâte, de violenţă, de consumul de alcool cu toate urmările lui! Nu uitaţi că sunteţi responsabili de comportamentul lor de mai târziu.