Doi copii și-au pierdut viața înecați în râul Ialomița
Dacă la începutul lunii iunie erau înregistrate nu mai puţin de cinci persoane (doi copii şi trei adulţi) care şi-au găsit sfârşitul în apele de pe teritoriul judeţului Ialomiţa, în ultimele zile alţi doi copii au căzut pradă apelor din cauza inconştienţei părinţilor sau a propriei inconştienţe.
Primul caz este cel al unui băiat de 10 ani din comuna Balaciu, sat Copuzu, care s-a înecat în data de 22 iunie în apele râului Ialomiţa, în timp ce se afla la scăldat.
Unul dintre părinţi a reclamat că acesta s-ar fi înecat după ce a intrat în apă şi nu a mai ieşit.
Pompierii ialomițeni l-au căutat pe tot parcursul zilei de vineri, iar sâmbătă au solicitat și un echipaj de scafandri de la ISU București pentru a ajuta la găsirea băiatului. Nu a mai fost nevoie, însă, de intervenția lor deoarece curentul creat de motorul bărcii pneumatice l-a ridicat pe băiat la suprafață.
Un alt copil de numai 15 ani din Căzăneşti a fost găsit înecat miercuri, 27 iunie, de către câțiva localnici, după ce luni, 25 iunie, acesta a plecat să se scalde în râul Ialomiţa cu mai mulţi prieteni şi s-a înecat. Pompierii și un echipaj de scafandri din cadrul ISUM Bucureşti l-au căutat, dar fără rezultat. Copilul a fost găsit aproape de mal, agățat în resturi de crengi.
Având în vedere numărul mare de persoane care au murit înecate în ultimele luni, reamintim câteva reguli ce trebuie respectate în vederea evitării unor astfel de tragedii: scăldatul trebuie făcut doar în locuri special amenajate; evitaţi scăldatul în zone în care, anterior, s-au produs incidente; nu vă aventuraţi să vă scăldaţi, dacă nu înotaţi bine; nu înotaţi departe de mal şi nu treceţi de semnele de prevenire; evitaţi scăldatul solitar, fără a avea alte persoane prin apropiere, mai ales dacă nu ştiţi să înotaţi sau nu aveţi deprinderile necesare; este interzis scăldatul în stare de ebrietate sau pe timp de noapte; evitaţi folosirea pentru scăldat a saltelelor cu aer, camerelor de cauciuc, scândurilor etc; copiii aflaţi în apropierea apei şi în apă trebuie să fie supravegheaţi permanent; nu intraţi în apa rece înfierbântaţi, după ce aţi stat foarte mult timp la soare.