Piața Revoluției din Slobozia va avea în viitor parcare subterană, agoră, fântâni, statui, zone de promenadă
Un contract de finanţare Regio, în valoare de peste 51 milioane de lei, ce vizează reabilitarea funcţională a Pieţei Revoluţiei din Slobozia, a fost semnat, vineri, 15 iunie, de reprezentanţii ADR Sud Muntenia şi Unitatea Administrativ Teritorială Slobozia.
Acesta este cel de-al doilea contract de finanţare semnat de municipalitate în ultima perioadă, pe 7 iunie fiind semnat un alt contract privind realizarea utilităţilor la viitoarea platformă industrială pentru IMM-uri din Slobozia, în valoare de 17 milioane de lei.
Proiectul de reabilitare a Pieţei Revoluţiei are o durată de implementare de 37 de luni, avându-se în vedere amenajarea spaţiilor publice şi reabilitarea urbanistică pe o suprafaţă de 21.143 metri pătraţi.
Cu ajutorul fondurilor nerambursabile Regio, se vor crea spaţii adecvate pentru desfăşurarea evenimentelor publice şi culturale, pentru relaxare, fântâni, o agoră, mai multe statui, zone de promenadă, precum şi o parcare subterană, cu o capacitate de aproximativ o sută de locuri pentru uzul instituţiilor publice localizate în zonă şi nu numai.
De asemenea, pentru dirijarea fluxurilor de pietoni existente şi pentru creşterea calităţii imaginii şi vieţii urbane se vor crea reţele de trasee pietonale.
Acest proiect se va realiza în două etape, prima cuprinzând reabilitarea generală a zonei de sud, respectiv a fântânii monumentului revoluţiei, realizarea unei agore cu două fântâni aferente, a altor şapte fântâni pătrate şi şapte statui. În etapa a doua va fi reabilitată zona de nord şi va fi realizată o parcare subterană și două fântâni aferente.
Parcarea subterană va avea 98 de locuri, două accese pietonale, două grupuri sanitare publice adaptate şi persoanelor cu handicap locomotor, două ascensoare, spaţii tehnice, spaţiu anexă şi un acces carosabil.
Parcajul subteran va avea un regim de înălţime de 2,10 m, suprafaţa construită fiind de 33.432,28 m.p..
Se va crea de asemenea un scuar de promenadă cu o agoră (piaţă), strada C.D. Gherea va rămâne doar pentru acces pietonal, iar în partea spre centrul cultural se vor face şase fântâni şi patru statui. De asemenea, strada Episcopiei se va închide iar în zonă se vor crea două fântâni şi o parcare subterană cu intrare prin bulevardul Chimiei prin spatele Consiliului Judeţean.
Astfel, prin amenajarea zonei centrale se doreşte eliminarea disfuncţiilor cauzate de spaţiul destructurat, de traficul staţionar (parcaje), de utilizarea bulevardului principal ca arteră de tranzit şi, totodată, de lipsa spaţiilor necesare funcţionării instituţiilor publice.
Acest proiect este ultimul contract de finanţare ce a fost semnat în cadrul Planurilor Integrate de Dezvoltare Urbană de la nivelul regiunii Sud Muntenia.
Directorul ADR Sud Muntenia, Liviu Muşat, a reamintit reprezentanţilor administraţiei publice locale că urmează o perioadă foarte importantă pentru regiune, anume definitivarea următorului program regional de dezvoltare.
„Ne dorim ca acest program de dezvoltare să aibă o implementare mult mai descentralizată, astfel încât priorităţile adevărate, priorităţile din teritoriu, ale comunităţilor, să fie într-adevăr reliefate în aceste programe, astfel încât să poată fi finanţate. Mai mult decât atât, decizia de finanţare, ierarhizarea proiectelor, metodologia, ne dorim să fie făcute la nivel local, regional sau cel puţin subnaţional, iar pentru aceasta avem un oarecare optimism, pentru că am văzut declaraţiile membrilor noului guvern cu privire la această problematică”, a afirmat Liviu Muşat.