Reporter: Domnule primar, previzibilă sau nu, prima noastră întrebare este legată, în contextul alegerilor locale care se apropie, de activitatea pe care aţi desfăşurat-o în aceşti patru ani de mandat.

Emil Vlante: După cum ştiţi, sunt primar de patru ani, aflându-mă, aşadar, la primul mandat. Sper, cu ajutorul lui Dumnezeu şi al alegătorilor, dacă am fost un primar corespunzător, să-l câştig şi pe al doilea. Cu atât mai mult cu cât, peste tot, nu numai la Sudiţi, electoratul taxează.

Orice candidat la primărie, fie o primărie mică aşa cum este cea de la Sudiţi, fie una mare, a unui municipiu, îşi propune nişte obiective pe care şi le prezintă într-un program de măsuri, astfel încât atunci când va deveni primar, să le realizeze sau nu.
În ce mă priveşte, am enumerat câteva, însă nu prea multe, pentru că eu sunt un om care, gândind şi judecând foarte bine, ştiu că nu tot ce se promite în campanie se şi realizează. Nu am vrut să cad în derizoriu şi, acum, când candidez a doua oară, electoratul să-mi reproşeze că am promis o mulţime, dar am făcut doar câteva.
Eu am promis nişte lucruri pe care eram convins că le voi putea face. Nu mai fusesem în administraţia publică locală, în schimb administrasem foarte multe întreprinderi de stat şi, în ultimii zece ani, întreprinderea mea personală. La toate acestea, cu voia lui Dumnezeu, a capacităţii mele şi a colaboratorilor mei, am avut rezultate foarte bune, cu bilanţuri favorabile la fiecare sfârşit de an. Ce se întâmplă însă cu un primar care promite nişte lucruri? Realizează o parte din ele şi unele rămân nerezolvate, vrei sau nu vrei. Nu depinde doar de capacitatea lui managerială, pentru că în realitate un primar este un manager, este un director, doar că titulatura este diferită. Este administratorul comunităţii. Unele dintre obiective rămân şi se pot realiza, dacă electoratul constată că primarul trebuie să continue. Iar mie mi-au rămas câteva probleme nerezolvate, însă în fază de proiecte bine bătute în cuie, nu de studii de fezabilitate şi nici de idei aflate doar la nivel teoretic. Pentru că, dacă ai proiecte doar aşa, în capul tău, fără a fi puse şi pe hârtie, nu realizezi nimic. Ştiţi cum se spune, „Verba volant, scripta manent “. Vorba se duce, zboară, nu se realizează nimic şi nici nu ştie nimeni.
Reporter: Haideţi, aşadar, să vorbim despre începutul mandatului dumneavoastră.
Emil Vlante: Atunci când am venit la primărie, cu patru ani în urmă, foarte multe probleme erau de rezolvat. Eu ştiu un lucru: dacă arunci o pietricică într-un lac, valurile se propagă către mal. Am început, deci, cu centrul localităţii, cu centrul civic. Am demarat modernizarea lui cu asfaltarea tuturor aleilor, a străzilor, parcărilor, organizarea şi reorganizarea şanţurilor de preluare a apei pluviale care, la Sudiţi, colectează o cantitate foarte mare de apă în perioadele cu ploi torenţiale. Trebuie spus că, întrucât comuna Sudiţi este aşezată în proporţie de 60 la sută pe deal, pantele sunt abrupte şi apa vine cu multă viteză, se strânge undeva în luncă, unde se află bazinul de acumulare, după care, prin nişte canale de desecare, se scurg către Ialomiţa, apoi sunt preluate şi duse către Marea Neagră.
Astfel, am accesat o serie de fonduri, cu ajutorul Consiliului Judeţean, şi am demarat lucrările imediat. Aceste şanţuri, mari, foarte late şi care sunt şi unele moderne, au fost primul lucru pe care l-am realizat.
Următorul lucru pe care l-am făcut a fost pietruirea drumului pe raza teritorială a comunei Sudiţi către Mănăstirea Frăţileşti-Sudiţi. Cu un an în urmă, se sfinţise un loc, undeva pe terenul care aparţinuse cândva lui Aurel Pană, pentru o mănăstire în mijlocul Bărăganului. Am aflat şi eu, fiind un bărbat trecut prin viaţă cu folos, că orice biserică, orice troiţă, orice mănăstire, orice astfel de lăcaş construit reprezintă o potecă, o gură către Rai. Ori, pe zona Bărăganului, gurile către Rai sunt mai puţine. Există o biserică în fiecare localitate, dar mănăstiri ca prin diferite zone ale Olteniei sau ale Moldovei mai puţin.
Reporter: Care au fost priorităţile în ce priveşte utilităţile de care comuna dispunea sau urma să dispună?
Emil Vlante: Am avut în atenţie o lucrare foarte importantă, despre care aş spune că este chiar cel mai important lucru în activitatea mea de primar. Este vorba despre preluarea unui proiect aflat în execuţie, la acel moment în proporţie de aproape 40 la sută, proiect vizând noul sistem de alimentare cu apă al comunei Sudiţi. Un lucru foarte important, apa fiind, după cum ştim cu toţii, factorul vital, factorul dătător şi întreţinător de viaţă. Dată fiind aşezarea geografică a comunei Sudiţi, atât pe vale cât şi pe deal, dar şi faptul că uzina de apă era aşezată în vale, apa era împinsă prin pompe cu motoare electrice la deal. Ea nu putea ajunge până în vârful dealului, diferenţa de nivel dintre vale şi deal fiind de 30-32 de metri. Pentru că locuitorii din vale dădeau drumul la robinete, apa era folosită în mod sigur în exces de către aceștia, iar la cei din deal, vreme de şase luni de zile, începând din luna aprilie şi până în octombrie-noiembrie nu mai aveau pic de apă. Era o problemă majoră şi, în plus, plata fiind în sistem pauşal, acest lucru îi favoriza în mod evident tot pe cei din vale.
Un paradox era acela că tot cei cu probleme materiale erau bun-platnici, în vreme ce aceia potenţi financiar nu erau la fel de conştiincioşi. Astfel, se acumulaseră miliarde de lei datorii la bugetul de stat numai pentru acest serviciu. La un moment dat, în vara lui 2010, am ajuns la o situaţie din care se părea că nu mai putem ieşi. Pompam 1.300 de tone de apă pe zi, asigurând apa necesară pentru satul Gura Văii şi gospodăriile din vale ale Sudiţiului, însă pentru cele din deal nu. Atunci am luat hotărârea de a introduce contorizare, moment de la care, la Sudiţi, totul s-a schimbat ca prin minune. Acum avem apă 24 de ore din 24, deci non-stop, spre deosebire de acea perioadă, când era furnizată după un program, o oră jumătate dimineaţa, o oră jumătate la prânz şi două seara.
Reporter: Ce a însemnat exact acest lucru, respectiv contorizarea şi noul sistem de alimentare cu apă?
Emil Vlante: Acest nou sistem corespunde celor mai noi exigenţe ale tehnicii: conductele sunt exclusiv din plastic, îmbinări din inox, pompe microenergofage, pompe de absorbţie, pompe de redistribuire mici consumatoare, dar de mare capacitate. Pe lângă reducerea cheltuielilor, aceasta a însemnat, la Sudiţi, civilizaţie. Iar cetăţenii, fie că locuiesc în mediul urban sau în mediul rural, au nevoie de astfel de condiţii civilizate.
Revenind la aspectul economic, la acea vreme plăteam în jur de 175-200 de milioane lei vechi curentul electric pe lună însumat, acum am ajuns la 17-18-20 de milioane pe lună. O astfel de economie a fost realizată cu acest sistem de alimentare cu apă la care eu am contribuit foarte mult şi pentru concretizarea căruia am avut o mare ambiţie. Şi asta cu atât mai mult cu cât am fost pus uneori în situaţia de a nu mai rezista ca primar, tocmai din cauza acestei probleme. Oamenii aveau nevoie de apă iar apa nu ajungea la ei. În plus, noi pompam şi nimeni nu plătea.
A doua realizare cu care mă mândresc foarte mult este noul sistem de iluminat public stradal. În săptămâna mare, în 2009, la mai puţin de un an de mandat, a fost aproape o glorie pentru mine să aduc îmbunătăţiri majore acestei reţele, ţinând cont mai ales de faptul că, timp de mulţi ani, sistemul de iluminat public din Sudiţi putea fi numit cu greu astfel. La ora actuală, reţeaua noastră de iluminat public este ecologică, economică şi ergonomică. Avem câte un bec ecologic la fiecare stâlp pe străzile principale, şi unul la doi stâlpi pe cele secundare, lucruri care au făcut ca Sudiţiul, această comunitate micuţă pe harta României sau a lumii, să contribuie foarte puţin sau deloc la încălzirea globală a Terrei. Dar lucrul cel mai important este economia, pentru că în 5 ani amortizăm costul şi ăsta este un lucru extraordinar pe care l-am făcut cu banii de la buget. În plus, cu ajutorul unui constructor bun am reuşit să montăm proiectoare pe monumente, pe sediul primăriei sau pe biserică, lucru pe cât de frumos, pe atât de util. De asemenea, în parcul central avem lampadare deasupra fiecărei băncuţe, dar şi în cele două cimitire. Aceasta, spuneam, a reprezentat al doilea element de civilizaţie la Sudiţi. Nu mă laud, însă, la acea vreme, la început de aprilie 2009, eram singura localitate din România care avea un astfel de sistem de iluminat public.
Iată, aşadar, cum civilizaţia poate exista chiar şi într-o localitate mică, undeva în mijlocul Bărăganului, aşa cum îmi place mie să spun…
Reporter: Ce alte priorităţi se aflau, la acel moment, pe agenda de lucru a noului primar?
Emil Vlante: Populaţia comunei Sudiţi este destul de îmbătrânită, iar această categorie de cetăţeni se confruntă cu reale probleme de ordin material. Mă consider un om care ştie ce trebuie unei astfel de populații, cu foarte mulţi oameni suferinzi, astfel că mi-am propus, chiar înainte de a deveni primar, să fac o farmacie în localitate. Am reuşit acest lucru, şi chiar cu succes, tot ce rămâne este ca şi succesorii mei să o poată menţine funcţională. Această farmacie este una foarte bine dotată, cu numeroase tipuri de medicamente, care se eliberează pe toate tipurile de reţete. În acest fel, oamenii nu mai investesc timp, bani şi efort pentru a-şi cumpăra medicamentele necesare sau pentru un consult.
Şi, ce este cu atât mai important este faptul că, într-o comunitate care există de aproape 300 de ani, nimeni nu s-a gândit să facă aşa ceva. Nu îi critic pe predecesorii mei, pentru că sunt colegii mei şi pentru că şi despre mine se va vorbi, la un moment dat, la trecut. Iar a fi primar este o funcţie, nu o meserie. O funcţie trecătoare, efemeră, pe care un om o poate ocupa în raport de foarte mulţi factori şi în primul rând de electorat.
Reporter: Infrastructura rutieră, o problemă acută pentru multe administraţii locale. Cum stau lucrurile în Sudiţi, la ora actuală, din acest punct de vedere?
Emil Vlante: Am realizat un amplu proiect de pietruire şi asfaltare a drumurilor din localitate, care la Sudiţi lăsau de dorit.
La acelaşi capitol, avem, de asemenea, un proiect de reabilitare. Există o şosea mare în centrul satului, care îl străbate până la capăt şi merge către mănăstire. Drumul este extrem de circulat, pe aici merg pietoni, dar şi utilaje către câmp, animale spre islaz sau maşini de mare tonaj. În aceste condiţii, proiectul nostru urmărea ocolirea pe două variante care să se întâlnească undeva pe deal, spre câmp, astfel încât în zona centrală să nu mai circule decât maşinile, biciclete, pietonii.
Un alt proiect important a fost înfiinţarea a două cartiere noi unde locuiesc familii tinere.
Convingerea mea este că, într-o comunitate mică, dacă nu se acordă atenţie familiilor tinere şi tinerei generaţii, se face o mare greşeală. Pentru că toţi aceştia sunt copiii noştri, sunt cei care peste ani vor fi locuitorii de bază ai acestei localităţi, vor fi primari ai comunei, sau doctori, medici veterinari, preoţi, profesori, învăţători, gospodari de vază ai acestei localităţi.
Cartierele despre care aminteam se află undeva pe deal, la marginea localităţii, departe de şcoală, de biserică, de dispensar, de grădiniţă. În aceste condiţii, era firesc să punem la dispoziţie un microbuz care face acest traseu, ducând şi aducând copiii de la şcoală, în satul Gura Văii, localitatea satelit a comunei. Este un lucru foarte bun şi eu sunt mulţumit. Iar comunicarea cu părinţii face posibilă descoperirea din timp a eventualelor probleme şi rezolvarea lor rapidă.
În plus, pe aceste cartiere de pe deal nu se pusese o pietricică şi atunci am realizat în cartierul I lucrări de pietruire, urmează în cartierul II şi vrem, de asemenea, să mai construim un cartier. Astfel, peste 50-70 de ani, centrul de greutate al comunei se va ridica la deal.
De asemenea, cu părintele paroh am stabilit să construim o nouă biserică – pentru că în jurul bisericilor se adună oamenii -, o grădiniţă şi o şcoală, dacă se va putea, iar cea de pe vale să funcţioneze în continuare.
Reporter: Ați amintit de copii. Vorbiţi-ne şi despre unităţile de învăţământ din localitate.
Emil Vlante: Noi avem o şcoală extraordinar de frumos aranjată, spaţioasă, modernă, bine dotată. O şcoală cum nu cred că există multe. Singura problemă era faptul că nu avea şi un etaj. Când s-a deschis această şcoală nouă, eu eram în clasa a cincea, în 1964-1965, iar când am mers la liceu a fost construit şi un etaj localului acestei şcoli. Tot în acea perioadă a fost construit şi un grup sanitar, care se afla la exterior, aşa cum se obişnuia atunci. Acum, însă, în mileniul trei, despre aşa ceva nici nu se mai poate discuta. Apa curentă, spălatul pe mâini, un minimum de igienă sunt deja lucruri implicite. De aceea am în vedere un proiect, chiar de când am devenit primar, pentru un grup sanitar modern pe care să îl construiesc în interiorul unității de învățământ. Nu este greu, nu este costisitor şi este pentru comunitate, nu pentru mine, ca primar. Dar, din cauza unor împotriviri, acesta nu a mai fost făcut.
Reporter: Vorbind despre partide, aţi primit oferte sau propuneri din partea altor formaţiuni politice?
Emil Vlante: În primul rând, cunoscându-mă, nici nu au îndrăznit să îmi propună. Probabil acesta a fost şi motivul pentru care, dimpotrivă, am fost chiar atacat. Trebuie să vă spun că eu sunt bărbat, aşadar de sex masculin, deci nu sunt traseistă. Să înţelegeţi nuanţa. Eu sunt BĂRBAT, nu TRASEISTĂ POLITIC.
Reporter: Există vreun proiect pe care aţi dori să-l finalizaţi, poate într-o măsură mai mare decât altele?
Emil Vlante: Dacă voi reuşi în următorii patru ani să realizez aceste ample lucrări de regularizare a pantelor, va fi o mare reuşită pentru noi.
Va fi o realizare mai ales în contextul în care vara trecută am întâmpinat mari probleme în urma ploilor torenţiale, când au căzut 70 de litri de apă pe metru pătrat. Legat de această problemă am depus un referat la Consiliul Judeţean, la Prefectură şi, după ce au trimis experţi la faţa locului, ne-au fost alocate fonduri cu ajutorul cărora am reuşit să reparăm daunele cauzate de precipitaţii. Dacă aş face însă şi lucrările de regularizare, ar fi cu atât mai bine.
În plus, îmi mai doresc să asfaltez şi străzile, aşa cum drumul principal a fost asfaltat de către predecesoarea mea, ceea ce este un lucru nemaipomenit. Sunt, aşadar, câteva dintre proiectele importante pe care aş dori să le realizez.
Reporter: Cum priviţi alegerile locale din iunie, raportat la cele de acum patru ani şi ce le-aţi spune contracandidaţilor, dar şi alegătorilor, din postura unui primar care candidează pentru un nou mandat?
Emil Vlante: Înregimentat sau nu din punct de vedere politic, cred că în 2008 tot ieşeam primar. Atunci, m-am aflat în turul doi cu acelaşi contracandidat pe care îl am şi acum, am câştigat cu o diferenţă destul de mică, dar o diferenţă care să stârnescă foarte multe dureri sufleteşti partidului în care dumnealui este înregimentat… Nu este un secret, a fost o diferenţă de 5 voturi. Într-adevăr, în primul tur au fost foarte mulţi candidaţi la primărie, dar acum apele s-au limpezit şi iată că de data aceasta, la Sudiţi, nu suntem decât doi candidaţi.
Ca orice candidat, eu sper să câştig, să ies învingător. Urez succes şi contracandidatului meu şi aşteptăm să se arunce zarurile, să se numere voturile. Depinde de alegători. Iar pe aceştia îi rog să iasă în număr cât mai mare la vot şi să-şi exprime opţiunea, votul, aşa cum le dictează mintea, creierul şi nu inima, pentru a putea merge înainte cu realizările şi pentru că aşa trebuie să fie.