Alexandru Stoica: „Mă voi consulta cu cetățenii pentru fiecare proiect și vom decide împreună, pentru că, în definitiv, sunt banii lor”
Alexandru Stoica este candidatul Uniunii Social Liberale (USL) la funcția de primar al municipiului Slobozia. Viceprimar timp de mulți ani, Stoica a fost desemnat recent și primar interimar al municipiului Slobozia. Este catalogat ca fiind energic, sociabil, în permanent dialog cu cetățenii. Astfel, a reușit să cunoască majoritatea problemelor urbei pe care, dacă va ieși primar, va încerca, alături de echipa sa, să le rezolve punctual, în funcție de importanță, de fondurile disponibile și, nu în ultimul rând, în urma discuțiilor cu slobozenii.
[stextbox id=”alert” font color=”FFFFFF” bgcolor=”da061f” image=”null”]Reporter: Domnule Stoica, a început și campania electorală…[/stextbox]
Alexandru Stoica: Da, am intrat în linie dreaptă. Oficial, suntem în campanie electorală. Staff-ul este pregătit, suntem în grafic cu tot ce ne-am propus pentru desfășurarea unei campanii electorale civilizate, normale. Nu vreau să mă angrenez în discuții sterile, să „batem apa-n piuă” cum se spune. Programul electoral va fi foarte clar, vor fi câteva puncte care privesc nevoile cetățenilor, rezultate în urma discuțiilor cu aceștia. Am avut o serie de întâlniri cetățenești, fără tentă electorală, în urma cărora am preluat atât probleme cât și soluții. Pentru că trebuie să facem și ce își dorește cetățeanul, nu numai ce vrem noi.
[stextbox id=”alert” font color=”FFFFFF” bgcolor=”da061f” image=”null”]Rep: Spuneți-mi, vă rog, care sunt principalele probleme reclamate de oamenii cu care ați discutat și ce soluții aveți?[/stextbox]
Alexandru Stoica: Problemele majore sunt arhicunoscute, însă pe primul loc este una care „arde și trebuie stinsă”, și mă refer la apa furnizată în Slobozia. Pe parcursul campaniei le voi prezenta cetățenilor punctul meu de vedere referitor la rezolvarea, în cel mai scurt timp posibil, de urgență, a acestei probleme, pentru că, pe unde am fost, Principala problemă ridicată de cetățeni a fost cea a apei. Nu va fi ușor, dar cu concentrarea forțelor, mijloacelor materiale și umane putem să rezolvăm problema. Nu devoalez încă planul, dar există rezolvare. Vreau ca până în toamnă cetățenii municipiului Slobozia să nu mai care apă cu bidoanele, să nu mai plătească în plus, pentru că nu au bani. De asemenea, vreau să implic foarte mult consilierii, viitorii consilieri. Consilierul va fi cureaua de transmisie între executiv și cetățean, pentru că un cetățean nu trebuie să vină la primărie pentru orice problemă. Fiecare va răspunde de câte o problemă, de câte un cartier, fiecare se va angaja că va rezolva cel puțin o problemă pe timpul mandatului. Bineînțeles, vom lucra împreună, pentru a ne putea pune în practică ceea ce ne-am propus, aceste probleme fiind preluate tot în urma discuțiilor cu cetățenii. Cunoaștem foarte bine doleanțele cetățenilor, vrem să avem o altă abordare, în sensul administrării cât mai eficiente a fondurilor, pentru că s-au dus o groază de bani și nu se vede nimic.
[stextbox id=”alert” font color=”FFFFFF” bgcolor=”da061f” image=”null”]Rep: Cum vedeți dumneavoastră o astfel de administrare eficientă a fondurilor, în condițiile în care în Slobozia ați identificat multe probleme și majoritatea necesare, prioritare?[/stextbox]
Alexandru Stoica: În primul rând, investițiile nu vor fi cu zecile începute și neterminate. Vor fi rezolvate punctual. Vom stabili la începutul anului un buget de investiții, în funcție de resursele pe care le vom avea și vom stabili prioritățile, pe care le vom discuta și cu cetățenii. Am mers prin toate cartierele Sloboziei împreună cu viitorii consilieri, știm foarte bine problemele, iar fiecare știe ce are de făcut.
[stextbox id=”alert” font color=”FFFFFF” bgcolor=”da061f” image=”null”]Rep.: În afară de problema apei, de care știm cu toții și de care ați amintit și dumneavoastră, ce probleme mai trebuie rezolvate în Slobozia?[/stextbox]
Alexandru Stoica: Da, știm că în Slobozia mai sunt probleme cu parcările, cu drumurile, dar și cu câinii comunitari. Orașul este sufocat de mașini, fiind o reală problemă parcările. Voi încerca să atrag capital privat, poate vom reuși să facem o parcare supraterană, pentru că municipalitatea nu prea are bani. De aceea vreau parteneri privați. Noi le vom pune la dispoziție terenul și utilitățile, iar ei vor putea construi mai ușor respectiva parcare. Tot legat de parcări, am mai preluat o idee de la un cetățean din Slobozia care lucrează în străinătate, și anume ca trotuarele, care la ora actuală sunt de șase metri lățime, să fie îngustate „în spic”, pentru a putea face și parcări laterale, degrevându-se astfel și șoseaua. În plus, vrem ca în weekend, între zona Central și magazinul Ialomița, să închidem circulația pentru autoturisme și să amplasăm terase de-o parte și de alta a bulevardului, iar oamenii să se poată plimba linistiți, să se poată relaxa la un suc. La finalul weekendului, totul se va strânge, se va face curat, iar totul va fi în regulă luni dimineața. De asemenea, am discutat cu colegii și vrem ca pe platoul din Piața Revoluției, unde sunt căsuțele, să fie amplasate terase, cu câteva mese, cu umbreluțe. Am văzut astfel de lucruri în toate centrele orașelor, unele chiar mai mici decât Slobozia. Astfel de terase avem de gând să facem și în parcuri, pentru că, la acest moment, deși ai o băncuță pe care să te relaxezi, vii cu apa de acasă… De altfel, în parcuri vrem să facem și toalete publice, pentru că este o necesitate. Noi la ora actuală nu le avem decât pe cele ecologice, care numai ecologice nu sunt. Este o problemă serioasă. Nu se poate ca într-un municipiu să nu existe așa ceva, în alte orașe din străinătate existând amplasate la distanțe relativ apropiate. Deși poate unii zâmbesc, nu este nimic de râs. Astea sunt câteva dintre propunerile cetățenilor. Nu trebuie să facem megatoalete, dar vor trebui făcute. Sigur că avem nevoie și de săli de sport și de stadion și de multe altele. Dar acestea, chiar dacă par neimportante pentru unii, le putem face fără cheltuieli de la buget.
[stextbox id=”alert” font color=”FFFFFF” bgcolor=”da061f” image=”null”]Rep.: Știm că aveți destui contracandidați. Câțiva dintre ei sunt catalogați adversari de temut. Vă este teamă?[/stextbox]
Alexandru Stoica: Nu îmi este teamă de contracandidați. Este democrație și fiecare are dreptul de a candida și de a fi ales. Cui îi este frică de competiție, nu trebuia să se înscrie în cursă.
[stextbox id=”alert” font color=”FFFFFF” bgcolor=”da061f” image=”null”]Rep.: Aproape fiecare candidat are ca primă temă de campanie rezolvarea problemei apei. Nu se dă dovadă, totuși, de lipsă de viziune, de proiecte? [/stextbox]
Alexandru Stoica: „Nu, nicidecum, pentru că aceasta este principala problemă a cetățenilor. Nu știu dacă domnul Ionașcu o are trecută în programul său ca prioritate. Pentru că el trebuia să o rezolve de atâția ani…A avut bani, a avut timp, a avut mână liberă. Și știm cu toții ce s-a făcut. În afară de problema apei, avem și alte proiecte ample care vor schimba Slobozia în bine, atât din fonduri europene cât și din buget, dar și lucruri poate mai puțin vizibile, dar de care au nevoie cetățenii – locuri de muncă, soluții pentru ca investitori să aleagă Slobozia și a nu-i mai lăsa să plece de aici, așa cum s-a întâmplat din diverse cauze cu multe firme importante care au ales în final județe vecine. Toate aceste probleme pe care vi le-am expus pe scurt sunt preluate de la cetățeni și vor fi rezolvate în funcție de prioritățile pe care ei le vor stabili. Nu sunt de principiu că știu eu ce am de făcut. Ne vom consulta cu cetățenii și vom decide împreună, pentru că, în definitiv, sunt banii lor.