Tânăr arestat pentru trafic de minori
Un tânăr, în vârstă de 23 ani, din comuna Vlădeni, a fost arestat pentru comiterea infracţiunii de trafic de minori.
În cursul anilor 2010 și 2011, acesta a recrutat şi găzduit două minore, ambele în vârstă de 13 ani, domiciliate pe raza judeţelor Călăraşi şi Bacău, profitând de starea lor de vulnerabilitate psihosocială şi de abuz de autoritate asupra acestora, în scopul exploatării sexuale prin obligarea la întreţinerea de raporturi şi relaţii sexuale cu diverşi bărbaţi, în mai multe locaţii pe raza judeţelor Ialomiţa şi Constanţa, în schimbul unor sume de bani însuşite de acesta.
Miercuri, 25 aprilie, poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Ialomiţa au executat o acţiune, pe linia prevenirii si combaterii traficului de persoane, pe raza comunei Vlădeni, cu sprijinul efectivelor din cadrul Secţiei Poliţiei Rurale Stelnica, pentru depistarea tânărului în vârstă de 23 ani, pe numele căruia fusese emis un mandat de aducere.
Învinuitul a fost condus la sediul D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Ialomiţa, iar în urma audierii şi probatoriului administrat în cauză, procurorul de caz a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea acestuia pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori.
Acesta a fost încarcerat la Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Ialomiţa, iar joi, 26 aprilie, pe numele său a fost emis de către Tribunalul Ialomiţa, mandat de arestare preventivă pe o perioadă de 29 zile.
Cercetările sunt continuate, pentru stabilirea întregii activităţii infracţionale, identificarea şi tragerea la răspundere penala a tuturor participanţilor.