Primarii din Țăndărei și Gura Ialomiței vor candida din partea PDL
Vasile Sava, primarul orașului Țăndărei, până mai ieri social-democrat, alături de primarul liberal al comunei Gura Ialomiței, Jipa Ioan, au anunțat joi, 12 aprilie, că vor candida din partea PDL.
„Ținta mea este să rezolv problemele pentru orașul Țăndărei și știți că și presa a accentuat o problemă care ne-a durut, închiderea spitalului de la Țăndărei. Nu mai vorbesc de desființarea Trezoreriei și Administrației Financiare, orașul fiind îngenuncheat din punct de vedere instituțional. Sunt aici și voi candida din partea PDL”, a afirmat Vasile Sava în cadrul unei conferințe de presă.
În acest cadru, primarul orașului Țăndărei a adus o serie de acuze la adresa foștilor colegi, promițând că în curând va susține o conferință de presă pe „teren propriu” în cadrul căreia va da mai multe explicații privind deciziile politice și administrative pe care a fost nevoit să le ia.
Pe de altă parte, primarul comunei Gura Ialomiței, Jipa Ioan, susține că trecerea sa la PDL se datorează unei „datorii morale” pe care o are față de Cazacu Marinică încă din 2006, pentru că „dânsul a fost cel mai important pion la înființarea comunei Gura Ialomiței”, dar și pentru că nu vrea să-și susțină colegii din USL la Consiliul Județean. Și Ioan Jipa și-a criticat foștii colegi de partid, acuzându-i de „nepăsare” față de problemele pe care le întâmpina în localitate.
UNPR, PDL, PNG, PNȚCD – toți o API și-un… spic de grâu…
În cadrul aceleiași conferințe de presă, președintele PDL Ialomița a anunțat că din Alianța pentru Ialomița mai fac parte, pe lângă PDL și UNPR, PNG și PNȚCD Ialomița, fiind încheiat și un protocol în acest sens.
În context, a fost prezentată și sigla Alianței, reprezentând trei spice de grâu amplasate circular, iar în mijloc inițialele Alianței pentru Ialomița (API).
„Împreună vrem să facem echipa cu care să încercăm să câștigăm președinția Consiliului Județean, cât și Consiliul Județean. Este o luptă grea, iar în felul acesta încercăm să maximizăm rezultatele Alianței pentru Ialomița și îmi pun speranțe că vom reuși”, a spus Cazacu.