Contractele de arendă se vor înregistra la Finanțe
Până acum, contractele de arendă se înregistrau numai la consiliul local unde era situat bunul agricol dat în arendă.
Direcţia Generală a Finanţelor Publice Ialomiţa informează contribuabilii care obţin venituri din arendarea bunurilor agricole din patrimoniul personal că au obligaţia înregistrării contractului încheiat între părţi, precum şi a modificărilor survenite ulterior, în termen de 15 zile de la încheierea/producerea modificării acestuia, la organul fiscal în a cărei rază teritorială îşi au domiciliul fiscal. Până acum, contractele de arendă se înregistrau numai la consiliul local unde era situat bunul agricol dat în arendă.
Astfel, începând cu data de 1 ianuarie 2012 contribuabilii care obţin venituri din arendarea bunurilor agricole pot opta pentru impunerea finală a acestora sau pentru determinarea venitului net în sistem real. Contribuabilii sunt obligaţi să precizeze modalitatea de impunere aleasă în scris, în contractul-raportul juridic încheiat, la momentul încheierii acestuia.
Venitul net anual în sistem real se stabileşte pe baza datelor din contabilitatea în partidă simplă, potrivit prevederilor Codul Fiscal
În cazul contractelor de arendare aflate în derulare la data de 1 ianuarie 2012, contribuabilii care realizează venituri din arendă sunt obligaţi să îşi exercite în scris opţiunea privind modalitatea de impunere aleasă, prin încheierea unui act adiţional, înainte de data efectuării primei plăţi, care să fie înregistrat la organul fiscal competent în termen de 15 zile de la încheierea acestuia.
Veniturile din arendare realizate în anul 2011 se declară în formularul 200 – Declaraţie privind veniturile realizate din România în anul 2011, care va fi depusă la organul fiscal competent până la data de 25 mai 2012, plata impozitului efectuându-se pe baza deciziei de impunere anuală.