9 persoane au fost reţinute de poliţiştii ialomiţeni, urmare a celor 13 percheziţii efectuate în această dimineaţă pe raza comunei Bărbuleşti.

În urma percheziţiilor, au fost ridicate sume de bani, arme albe, înscrisuri şi alte probe ce interesează cauza. Totodată, la sediul Poliţiei Municipiului Urziceni au fost indisponibilizate 12 autoturisme de lux.

În această dimineaţă, au fost efectuate 13 percheziţii pe raza comunei Bărbuleşti, de peste 100 de poliţişti din cadrul I.P.J. Ialomiţa, precum şi luptători de acţiune specială de la I.P.J. Buzău.

În cauză s-a beneficiat de sprijinul S.I.A.S. – I.G.P.R..

Acţiunea a vizat destructurarea unei grupări specializate în ultraj contra bunelor moravuri, şantaj, cămătărie, proxenetism, vătămare corporală şi violare de domiciliu. Gruparea era monitorizată de poliţiştii ialomiţeni din luna martie a anului 2013.

În urma percheziţiilor, au fost ridicate sume de bani, arme albe, înscrisuri şi alte probe ce interesează cauza. Totodată, la sediul Poliţiei Municipiului Urziceni au fost indisponibilizate 12 autoturisme de lux.

La sediul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Ialomiţa au fost conduse 10 persoane pentru audieri, iar la finalizarea acestora, în urma coroborării tuturor probelor existente, faţă de 9 dintre acestea s-a dispus măsura reţinerii pe baza de ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore.

În cauză s-a beneficiat de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul I.G.P.R. şi al D.I.P.I.

Citește și: Ialomița: 13 percheziţii sunt efectuate pe raza comunei Bărbulești