5 ani de la întronizarea Preasfințitului Părinte Episcop Vincențiu în Eparhia Bărăganului

Duminică, 29 iunie 2014, cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Episcop Vincenţiu, Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor va sărbători „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” la Catedrala Episcopală „Înălţarea Domnului” din Slobozia, moment aniversar ce marchează 5 ani de la întronizarea Preasfinției Sale.

Programul liturgic va începe la ora 09.00, cu Sfânta Liturghie săvârşită de un sobor de șase ierarhi ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române: Înaltpreasfințitul Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, Preasfințitul Lucian, Episcopul Caransebeșului, Preasfințitul Visarion, Episcopul Tulcii, Preasfințitul Varlaam Ploieșteanul, Episcop Vicar Patriarhal și Preasfințitul Ioachim Băcăuanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului.

Preasfintitul Parinte Episcop VincentiuCu această ocazie, va fi lansată monografia-album: Monografia Protopopiatul Urziceni, volum aniversar tipărit de Editura Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor.

Evenimentul se desfăşoară sub titlul aniversar: „1994 – 2014. Slujire şi dăruire. Două decenii de slujire arhierească în Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor” ce marchează şi aniversarea a 20 de ani de la alegerea primului ei Întâistătător.

Partenerul media Agenţia de ştiri – „Lăcaşuri Ortodoxe” va transmite online Sfânta Liturghie arhierească, ce va putea fi vizionată pe următoarele site-uri: www.lonews.ro şi www.sf-esc.ro.