comenzi la domiciliu cliseru.ro

24 de misiuni ale ISU Ialomița, în ultimele 24 de ore

OBIECTIV IALOMITA
Publicat de Obiectiv Ialomița
09/03/2021 | Lege si Ordine

24 de misiuni în sprijinul cetățenilor, dintre care 4 incendii, o deblocare de ușă, o asistență de persoană și 18 de cazuri SMURD

 În ultimele 24 de ore, echipajele de salvatori din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Barbu Catargiu” al județului Ialomița, cu mijloacele tehnice destinate stingerii incendiilor, recuperării și salvării persoanelor din medii ostile vieții, precum și pentru acordarea primului ajutor calificat, au acționat la un număr de 24 de misiuni, după cum urmează:

18 de cazuri SMURD, pentru acordarea primului ajutor și transportarea la spital a persoanelor rănite ori cu probleme medicale grave;

– o intervenție în sprijinul echipajului SAJ Ialomița, pentru preluarea unei persoane cu probleme de sănătate;

– o intervenție pentru deblocarea accesului într-un apartament din municipiul Urziceni;

– 4 incendii, fără victime, dintre care unul izbucnit la o casă din localitatea Munteni Buzău, iar 3 la vegetația uscată de pe raza comunelor Dridu, Movilița și municipiul Fetești.

În comuna Munteni Buzău, pompierii militari din cadrul Gărzii de pompieri Slobozia au fost solicitați astăzi, în jurul orei 03:40, să intervină în comuna Munteni Buzău pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o casă de locuit. Trei echipaje de pompieri cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă precum și un echipaj SMURD s-au deplasat de urgență la locul evenimentului. Ajunse la fața locului, forțele profesioniste au găsit incendiul manifestându-se cu flacără în interiorul locuinței. Pentru lichidarea incendiului și îndepărtarea efectelor negative, militarii au acționat mai bine de două ore și jumătate de luptă cu flăcările. În urma evenimentului a ars mobilierul din două camere și au fost deteriorați pereții locuinței din cauza fumului dens. Valoarea pagubelor a fost estimată la suma de 5000 de lei, iar cea a bunurilor salvate la peste 150 000 de lei.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost crearea intenționată sau din culpă a condițiilor de a genera incendiul.

În comuna Dridu, pompierii militari din cadrul Detașamentului de pompieri Urziceni au fost solicitați în data de 08 martie, a.c., în jurul orei 14:00,  să intervină pentru localizarea și lichidarea unui incendiu de vegetație uscată, produs pe raza comunei Dridu.  Pentru stingerea incendiului s-a acționat cu o autospecială de stingere cu apă și spumă mai bine de o oră. A ars vegetație uscată pe o suprafață de aproximativ un hectar. Cel mai probabil, incendiul a pornit de la folosirea intenționată a sursei de aprindere pentru a genera incendiul.

În municipiul Fetești, pompierii militari din cadrul Stației de pompieri Fetești au fost solicitați în data de 08 martie, a.c., în jurul orei 17:50,  să intervină pentru localizarea și lichidarea unui incendiu de vegetație uscată, produs pe raza municipiului. Pentru stingerea incendiului s-a acționat cu o autospecială de stingere cu apă și spumă o oră. A ars vegetație uscată și gunoi menajer pe o suprafață de aproximativ 50 metri pătrați. Cel mai probabil, incendiul a pornit de la folosirea intenționată a sursei de aprindere pentru a genera incendiul.

În comuna Movilița, pompierii militari din cadrul Detașamentului de pompieri Urziceni au fost solicitați în data de 08 martie, a.c., în jurul orei 23:30,  să intervină pentru localizarea și lichidarea unui incendiu de vegetație uscată, produs pe raza comunei Movilița. Pentru stingerea incendiului s-a acționat cu o autospecială de stingere cu apă și spumă mai bine de trei ore. A ars vegetație uscată și stuf pe o suprafață de aproximativ zece hectare. Cel mai probabil, incendiul a pornit de la folosirea intenționată a sursei de aprindere pentru a genera incendiul.

ISU Ialomița