17 sesizări referitoare la încălcarea legislației electorale, cinci dosare penale
Campania electorală pentru alegerile Camerei Deputaţilor şi Senatului României s-a finalizat în judeţul Ialomiţa fără a fi înregistrate evenimente deosebite din punct de vedere al asigurării măsurilor de ordine şi siguranţă publică.
De la debutul campaniei electorale şi până la finalizarea acesteia, poliţiştii ialomiţeni au efectuat verificări cu privire la 17 sesizări referitoare la încălcarea legislaţiei electorale.
Sesizările au făcut referire la afişarea materialelor de campanie în alte locuri decât cele permise, sustragerea şi distrugerea unor materiale de propagandă electorală, oferirea de bunuri în scop electoral, distribuirea de materiale denigratoare la adresa unor candidaţi sau formaţiuni politice, precum şi împiedicarea prin orice mijloace a liberului exerciţiu al dreptului de vot sau de a fi ales.
În urma cercetărilor efectuate de poliţişti s-a stabilit că în 7 cazuri nu au fost întrunite elementele constitutive ale vreunei infracţiuni sau contravenţii.
Pentru încălcarea legii electorale au fost aplicate 7 sancţiuni contravenţionale şi au fost întocmite 5 dosare penale.
Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Ialomiţa înregistrează şi verifică fiecare semnalare privind posibile încălcări ale legislaţiei electorale, venite atât din partea competitorilor politici, cât şi din partea cetăţenilor.
Reamintim că Ministerul Administraţiei şi Internelor desfăşoară în perioada 09 noiembrie – 09 decembrie 2012 Campania „Tu decizi! Votează Legal!” lansată în contextul alegerilor pentru Camera Deputaţilor şi Senatul României şi se axează pe informarea şi conştientizarea cetăţenilor cu privire la sancţiunile prevăzute de lege în cazul votului ilegal/multiplu şi a mitei electorale.
Conducerea Inspectoratului de Poliţe al Judeţului Ialomiţa asigură cetăţenii că poliţiştii vor acţiona cu aceeaşi fermitate faţă de orice încălcare a legii şi vor manifesta echidistanţă indiferent de calitatea celor care încalcă normele legale în vigoare.
Recomandăm tuturor cetăţenilor să respecte legea şi să anunţe prin S.N.U.A.U. 112 sau la unităţile de poliţie, orice faptă prin care se încalcă reglementările electorale în vigoare.
Site-ul operaţionalizat de Ministerul Administraţiei şi Internelor www.votlegal.mai.gov.ro pentru această campanie oferă detalii cu privire la sancţiunile prevăzute de lege şi pune la dispoziţia oricărui cetăţean materialele promoţionale ale Campaniei „Tu decizi! Votează Legal!”