1,27 mg/l alcool pur în aerul expirat, la un conducător auto din Fetești

Duminică, 5 august, în jurul orei 17.00, Poliţia Municipiului Feteşti a fost sesizată prin SNUAU 112, despre faptul că pe Strada Sirenei, din localitate, a avut loc un accident rutier soldat doar cu pagube materiale, iar conducătorul auto vinovat de producerea acestuia a părăsit locul faptei, deplasându-se cu autoturismul.

În urma investigaţiilor, poliţiştii l-au depistat pe bărbat pe Strada Bănăţenilor din municipiul Feteşti, acesta aflându-se în stare vădită de ebrietate. La testarea cu aparatul Drager, a rezultat o valoare de 1,27 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Spitalul Municipal Feteşti unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Din accident a rezultat avarierea celor două autovehicule implicate şi distrugerea unui segment din gardul unei locuinţe.

Cercetările continuă sub aspectul comiterii infracţiunii de părăsire a locului accidentului fără încuviinţarea poliţiei şi conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care  are o îmbibaţie alcoolică în sânge peste limita legală.

Un alt conducător auto în stare de ebrietate a fost implicat într-un eveniment rutier produs vineri, înainte de miezul nopţii, pe raza oraşului Amara. Astfel, în timp ce un localnic de 37 de ani conducea un autoturism pe Strada G-ral Ioan Dragalina, a pierdut controlul direcţiei de deplasare, autoturismul a părăsit partea carosabilă, a intrat în coliziune cu gardul unei locuinţe şi a ricoşat în zidul unui imobil.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul Drager, rezultatul fiind de 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condusla Spitalul Sloboziaunde i-au fost recoltate probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de distrugere şi conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care  are o îmbibaţie alcoolică în sânge peste limita legală.

Consumul de alcool reprezintă una dintre cauzele frecvente de conturbare a capacităţii de conducere. De cele mai multe ori, conducătorii auto aflaţi sub influenţa alcoolului comit încălcări ale normelor de circulaţie, respectiv conduc cu viteză excesivă, se angajează în depăşiri neregulamentare sau execută în mod periculos virajele.

Consumul de băuturi alcoolice reduce viteza de reacţie şi precizia mişcărilor şi poate determina scăderea acuităţii vizuale şi auditive a şoferilor. Legea pedepseşte aspru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul după ce şoferul acestuia a consumat băuturi alcoolice, iar concentraţia de alcool în sânge depăşeşte limita legală!

Astfel, este prevăzută o pedeapsă cu închisoare de la 1 la 5 ani pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.