Din 200 de unităţi de învăţământ, doar 12 nu au autorizaţie de funcţionare
Doisprezece unităţi de învăţământ din cele 200 existente în judeţul Ialomiţa nu deţineau autorizaţie de funcţionare la sfârşitul lunii august, dintre acestea, opt unităţi fiind în curs de a o obţine.
Potrivit inspectorului general școlar al Inspectoratului Școlar al Județului (IȘJ) Ialomița, Ilie Stavăr, patru grădinițe din localitățile Rași, Grindu, Slobozia și Sălcioara nu au autorizație din cauza lipsei apei curente în interiorul clădirii sau pentru că au săli de clasă subdimensionate, alte opt unități de învățământ fiind în curs de a obține autorizația de funcționare. Dintre acestea, cinci sunt unități școlare din Andrășești, Movila, Platonești, Condeești și Frumușica, iar trei sunt grădinițe cu program normal din Andrășești, Movila și Lăcusteni.
Din totalul de 43.612 elevi din anul școlar 2011-2012, doar 218 copii, reprezentând 0,49%, vor învăța în unități școlare care nu au autorizație sanitară la această dată.
Ilie Stavăr a declarat, săptămâna trecută, în cadrul ședinței Colegiului Prefectural, că la 102 unități de învățământ s-au finalizat lucrările de igienizare, la 87 sunt în curs de finalizare, iar la 7 nu s-au început lucrările, respectiv la școala și grădinița din Sinești, grădinița Cătrunești, școala Lilieci, școala Frumușica, școala Malu Roșu, grădinița Patru Frați, patru dintre unități aflându-se în reabilitare, în localitățile Misleanu, Broșteni, Movilița și Adâncata.
În ceea ce privește aprovizionarea cu combustibil, inspectorul școlar general a adăugat că 162 de unități și l-au asigurat în întregime, 21 au reușit în proporție de 50-70%, iar 17 unități nu au combustibil pentru iarnă.
De asemenea, din cele 200 de unități de învățământ, doar 107 au autorizație ISCIR necesară pentru montarea de centrale termice, 10 sunt în curs de obținere, 37 nu au obținut această autorizație, iar la 44 dintre ele nu este cazul.
„În ceea ce privește dotarea cu mobilier, pot spune că s-au făcut anumite progrese. Sunt primari care au înțeles că pot contribui la dotarea școlilor, astfel că, la ora actuală, toate unitățile au mobilier și material didactic. Din punctul meu de vedere, vă spun că școala este pregătită să înceapă”, a conchis Ilie Stavăr.
În cadrul ședinței Colegiului Prefectural, Mădălin Teculescu, prefectul județului Ialomița, a anunțat că, în următoarea perioadă, împreună cu Corpul de Control al Prefecturii, va face deplasări în toate localitățile județului pentru a verifica situația unităților de învățământ pentru ca la 12 septembrie să nu mai existe probleme.
„Vrem să vedem dacă stăm efectiv așa cum ați prezentat. Dacă stăm așa, nu mă mulțumește, trebuie să stăm și mai bine, pentru că sunt lucruri care pot fi rezolvate și vorbesc din postura de fost primar. Atunci când vrei să faci anumite lucruri, le faci și le faci în termen. Degeaba se rezolvă problema după 12 septembrie (…)”, a spus prefectul.
Din păcate, situația nu pare să fie atât de roz precum a prezentat-o inspectorul școlar general. Multe dintre unitățile de învățământ riscă să înceapă anul școlar nepregătite sau chiar dacă au reușit în mare parte să își pună lucrurile la punct, nu prea mai au fonduri pentru a-și desfășura activitatea. Așa cum este cazul Grădiniței cu Program Prelungit Junior din Slobozia, una dintre grădinițele reprezentative din municipiu.
Privitor la acest subiect, în cadrul ședinței Consiliului local Slobozia, directorul Grădiniței, Nina Zăinescu, reclama faptul că la sfârșitul lunii august deja terminaseră banii alocați pe anul în curs, că au datorii importante la Urban, plus penalizări, de aproximativ 4.000 lei, că nu mai au fonduri pentru a achiziționa articole de curățenie, că centrala termică nu are autorizație ISCIR, și că din septembrie nu se știe ce se va întâmpla.
Primarul Sloboziei spunea că, în curând, în cadrul unei ședințe cu caracter extraordinar, va fi propus un proiect de rezoluție prin care să ceară Guvernului asumarea tuturor obligațiilor din legea învățământului (…)
„Soluții de rectificare a bugetului nu cred că există, întrucât veniturile nu au suferit nici o modificare pozitivă. Singura soluție este ca împreună să solicităm guvernului sprijin, pentru că la ora actuală este total anormală situația”.
Primarul declara că deși a făcut numeroase adrese către diferite instituții, nimeni nu a răspuns solicitărilor.
În județul Ialomița, din cele 200 de unități de învățământ, 188 au autorizație de funcționare, iar 119 au personalitate juridică.