Ziarul Obiectiv Ialomita > Lege si Ordine > 10 sfaturi de la jandarmii montani pentru o vacanţă la munte în siguranţă | https://wp.me/p49Kdo-76M

10 sfaturi de la jandarmii montani pentru o vacanţă la munte în siguranţă

Jandarmeria Română are în structura sa  peste 70 de secţii şi posturi de jandarmi montane,  pregătite şi dotate  să execute  misiuni de menţinere a ordinii publice pentru prevenirea şi descoperirea infracţiunilor în staţiuni montane şi pe trasee turistice din zona acestora, precum şi să acţioneze pentru căutarea şi salvarea – evacuarea persoanelor care se află în pericol în zona de responsabilitate.

jandarmeria montanaAvând în vedere faptul că în perioada următoare foarte multe persoane se vor afla în stațiunile turistice de la munte, în scopul evitării unor accidente nedorite în aceste zone şi pentru a fi în siguranţă, Jandarmeria Montană transmite turiştilor următoarele recomandări:

  • Înainte de a pleca în excursie, informaţi-vă temeinic în legătură cu itinerariul propus (dacă este accesibil, marcat sau dacă prezintă porţiuni periculoase) , prognoza meteo, condiţiile climatice locale, starea de funcţionare a mijloacelor de transport pe cablu – acolo unde acestea există;
  • Plecaţi pe munte doar cu echipament adecvat anotimpului. Nu trebuie să vă lipsească lanterna, cuţitul,  sacul de dormit, trusa de prim ajutor, busola/GPS, mijloace de aprins focul, telefonul mobil;
  • Nu riscaţi să plecaţi singuri la drum şi alegeţi traseele în funcţie de pregătirea fizică, tehnică şi psihică a celui mai slab din grup;
  • Informaţi jandarmii montani/salvamontiştii/cabanierul cu privire la traseul ales şi    înscrieţi-vă în registrul de trafic al turiştilor, lasând datele dumneavoastră în acesta;
  • Nu deterioraţi amenajările turistice, marcajele sau indicatoarele;
  • Folosiţi numai traseele marcate. Urmăriţi marcajele de pe traseu;
  • Nu vă abateţi de la traseu şi evitaţi scurtăturile;
  • În cazul apariţiei dificultăţilor pe traseu sau al înrăutăţirii vremii, retrageţi-vă la cea mai apropiată cabană. Pe vreme rea (ceaţă, ger, viscol), deplasaţi-vă în grup compact şi, din nici un motiv, nu rămâneţi în urma grupului;
  • Nu consumaţi băuturi alcoolice deoarece acestea diminuează capacitatea de efort;
  • În cazul apariţiei unei situaţii de dificultate sau de risc la adresa integrităţii, sănătăţii sau a vieţii puteţi solicita ajutorul  Jandarmeriei Montane prin  intermediul numărului unic pentru apeluri de urgenţă 112, specificând, pe cât posibil,  următoarele:
    • datele de identificare ale persoanei care anunţă;
    • ce s-a întâmplat;
    • câte persoane au nevoie de ajutor;
    • unde sunt persoanele aflate în dificultate;
    • când s-a produs accidentul.
Loading...