10 proiecte din Ialomița, finanțate prin PNDR, considerate exemple de bună practică

Agenția de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) a organizat, în perioada 8 – 11 aprilie, în județul Ialomița, o vizită de exemplificare privind accesarea fondurilor europene la 10 proiecte finanțate prin Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) considerate exemple de bună practică.

Acest eveniment a avut loc în cadrul Campaniei EuroAgricultura, lansată la nivel național de APDRP, pentru prezentarea și multiplicarea informațiilor privind accesarea și derularea finanțărilor europene acordate României pentru agricultură și dezvoltarea rurală.

În prima zi, respectiv marți, 8 aprilie, a fost vizitată o fermă de porci din comuna Gârbovi (SC Porci Plus SRL).

Prin acest proiect, finalizat în 2012, cu o valoare totală de peste 14,7 milioane lei, din care eligibilă a fost suma de 7,8 milioane lei, a fost înființată o fermă de reproducție a porcilor, cu o capacitate de 1.515 locuri pentru scroafe și 4.200 de locuri pentru tineret. Au fost construite hale, montate echipamente specifice tehnologiei de creștere a porcilor, anexe tehnico-sanitare, fiind asigurate totodată utilitățile și căile de acces.

Primarul comunei Gârbovi, Popa Grigore, și-a exprimat regretul că în localitate nu sunt mai multe investiții de acest gen, care ar reprezenta un real avantaj pentru zonă, în primul rând legat de locurile de muncă, apoi prin plata impozitelor și taxelor locale.

„Este un pas spre modernizare, spre dezvoltare. Este o fermă modernă, cu specialiști bine pregătiți. Este un lucru bun. Trebuie dezvoltate astfel de investiții și încurajați fermierii să facă asemenea pași. Din păcate, nu sunt încurajați, în primul rând de către bănci pentru a accesa împrumuturi, nu sunt ajutați pentru a putea accesa fonduri europene, iar pașii sunt destul de greoi în realizarea unor astfel de proiecte. Pentru noi ar fi singura sursă de dezvoltare, pentru că din cele locale nu prea avem posibilitatea. În plus, efectivele de animale au scăzut, populația este îmbătrânită, pământul îl dau în arendă, iar lumea nu prea mai crește animale în propria curte”, spunea primarul.

A doua investiție vizitată marți a fost o fermă de găini, SC Real Company SRL, din comuna Grindu.

Proiectul, în valoare de peste 5 milioane de euro, finalizat în 2011, a presupus modernizarea fermei, prin înlocuirea învelitoarelor, majorarea spațiului tehnologic de producție, utilarea cu echipamente și utilaje de ultimă generație.

Reprezentantul societății, Gebrael Gilbert, spunea că în 2001, când a venit în România, a început cu o fermă mică de găini outoare, pentru că i s-a părut interesant acest sector.

„Am pornit cu 60.000 de păsări, iar în prezent avem 375.000 de păsări. Am accesat prin Sapard primul proiect în 2004, care a fost pentru pui de carne, realizând la vremea respectivă cea mai mare hală din România, iar proiectul pe care îl vom vedea azi este legat de modernizare halei existente. Am întâmpinat dificultăți, însă le-am trecut. Am rezolvat cu ce știm. (…) Aici avem casa, aici dormim, aici muncim, pentru că altfel nu se poate face treabă de la distanță. Cred că am reușit, chiar dacă întâmpinăm probleme, ca toată lumea de altfel. Mare parte din producție merge la export, pentru că pe piața internă lucrurile merg destul de greu și produc pierderi”, spunea Gebrael Gilbert.

Un al treilea proiect vizitat a fost la Cocora, la SC Dona SRL.

Proiectul, în valoare totală de peste 5 milioane de euro, a vizat construirea unei mori de cereale, împrejmuire, bazin vidanjabil, cabină pod basculă, platforme betonate, silozuri cereale.

„Contractul de finanțare a fost semnat în aprilie 2010, iar lucrările le-am început efectiv prin septembrie 2011. Valoarea eligibilă este de 4 milioane de euro, însă valoarea totală a fost de aproape 6 milioane euro. Dacă nu am fi avut sprijinul FEADR, nu ne-am fi apucat de o asemenea lucrare. Nu este greu de accesat, însă trebuie să ai răbdare. Sfătuiesc pe toată lumea să acceseze astfel de fonduri. (…) Avem în plan realizarea unei linii de ambalat, ce va fi achiziționată în leasing, posibil vom face și o brutărie, să închidem circuitul. Și spun asta pentru că firma noastră are și 1.900 de hectare de teren, pe care am pus grâu, pentru a avea produsul nostru bun și de calitate”, spunea reprezentantul firmei, Lefter Maria Otilia.