1 Decembrie, fără evenimente deosebite
La data de 01 decembrie, poliţiştii ialomiţeni au acționat pe raza judeţului, pentru prevenirea faptelor antisociale şi pentru menţinerea ordinii şi siguranţei publice.
În cadrul acțiunilor, polițiștii au constatat 13 infracțiuni și au aplicat 184 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 65.915 lei.
Din totalul amenzilor, 25 au fost la Legea 61/1991 privind ordinea și liniștea publică, 2 la Legea 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite și 157 pentru încălcarea regulilor de circulație prevăzute de O.U.G. 195/2002.
Ca măsură complementară, polițiștii au reținut 11 permise de conducere, au retras 6 certificate de înmatriculare și au confiscat 248 de lei.
Exemplificăm:
Polițiștii de investigare a criminalității economice au derulat activități pe linia prevenirii și combaterii activităților ilegale din domeniul comercializării produselor accizabile, pe raza municipiului Fetești.
Pe parcursul derulării verificărilor, polițiștii au constatat că titularul unei unități economice a comercializat cutii cu foi de țigarete, fără îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege privind înregistrarea documentului de proveniență în evidența contabilă primară a societății.
Titularul unității economice a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 3.000 de lei și a fost luată măsura complementară de confiscare a contravalorii cutiilor cu foi de țigarete.
În urma unei verificări efectuate în piața agroalimentară din municipiul Fetești a fost identificat un producător agricol care nu a putut prezenta documente legale de proveniență pentru legume și fructe oferite spre vânzare, care nu fuseseră rezultate din producția proprie ci fuseseră achiziționate dintr-un târg de legume-fructe.
De asemenea au fost identificate băuturi alcoolice provenite din producție proprie, care erau oferite spre vânzare, fără a deține documente de proveniență pentru acestea.
Producătorul agricol a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 3.000 de lei și a fost luată măsura complementară de confiscare băuturilor alcoolice și a contravalorii legumelor și fructelor.
* * *
Polițiștii au depistat în trafic un bărbat de 46 de ani, din orașul Țăndărei, care se afla la volanul unui autoturism, pe raza localității de domiciliu, deși anterior consumase băuturi alcoolice.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest Drager rezultând valoarea de 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind ulterior condus la cea mai apropiată unitate spitalicească în vederea recoltării de probe biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.
Polițiștii au întocmit dosar penal.