Ziarul Obiectiv Ialomita
Ziarul Obiectiv Ialomita

Știri locale Ialomița

Ziarul Obiectiv Ialomita
  • OBIECTIV IALOMIȚA
  • Infotrafic
    • Anunțuri
  • Anunțuri și Informaţii Utile
  • Lege şi Ordine
  • Locuri de muncă
  • Locale Ialomița
  • Evenimente
  • Politică
  • Vremea
  • Magazin
    • Stiri nationale
    • No comment

„În tăcere la muzeu”, proiect desfășurat într-o școală a satului de odinioară

Publicat de Obiectiv Ialomita
18/10/2011 | Locale Ialomita
publicitatecliseru
In tacere la muzeu 2„În tăcere la muzeu” este primul proiect al Muzeului Național al Agriculturii din Slobozia care obține finanțare nerambursabilă din partea Administrației Fondului Cultural Național și care se adresează publicului adult cu deficiențe de auz. Valoarea totală este de 17.415 lei, 10% fiind contribuția muzeului.

Ideea de a implementa un program pentru adulți, în acest caz public adult cu probleme speciale, s-a născut în urma vizitei la muzeu a unui grup de persoane care, cu ajutorul interpretului, a „ascultat” cu mare interes toate explicațiile, încercând să împărtășească la rândul lor fapte și experiențe ce le erau familiare. Prin acest proiect, muzeul dorește să depășească granița, să sfărâme zidul dintre oameni, să demonteze tipare și să ofere soluții pentru ca acești oameni să nu mai fie marginalizați.
„Într-o lume plină de zgomote, există și persoane care ascultă doar liniștea, iar muzeul este un loc în care toate „vorbele” din trecut și din prezent pot să ajungă și la ei, dar și în atenția opiniei publice, pentru a deschide un drum nou către societate și pentru ei”, susțin reprezentanții MNA.

publicitatepmp schengen

În cadrul acestui proiect, care se va derula până în luna septembrie a anului viitor, 18 persoane, cu vârsta cuprinsă între 20 și 65 de ani, membre ale Asociației Naționale a Surzilor din România – filiala Ialomița, vor desfășura diverse activități culturale, educaționale, activități prin intermediul cărora se vor familiariza cu muzeul, cu obiceiurile și meșteșugurile tradiționale românești. Toate acestea, într-un spațiu adecvat, amenajat special pentru acest proiect, o „școală a satului de odinioară”.
La acest proiect participă din partea Asociației Naționale a Surzilor din România: Paraschiv Stan, Paraschiv Jana, Paraschiv Elisabeta, Alexe Mariana, Vasile Nicolae, Marin Alina, Marin Viorel, Purcica Daniela, Purcica Gheorghe, Ștefan Elena, Ștefan Gheorghe, Ioniță Vasile, Milea Florina, Andron Dumitra, Sofineti Elena, Năstase Marioara, Năstase Gheorghe, Alexandru Carla (referent).
Lansarea proiectului „În tăcere la Muzeu” și vernisajul expoziției „Școala satului de odinioară” au avut loc pe 10 octombrie, la Muzeul Național al Agriculturii.

In tacere la muzeu„Acest proiect este primul proiect mare la care participăm și sperăm ca membrii noștri să fie foarte mulțumiți și să fie o ocazie de dezvoltare a filialei noastre. Sperăm ca membrii noștri să cunoască obiceiurile și cultura din această zonă a Bărăganului prin participarea la activitățile prevăzute în program. Vrem să mulțumim MNA pentru sprijinul pe care ni l-au acordat și sperăm să avem o colaborare frumoasă”, a declarat Paraschiv Stan, președintele filialei Ialomița a Asociației Surzilor, filială care însumează 42 de persoane mute, surdo-mute și hipoacuzice.
Potrivit programului, până la sfârșitul lunii septembrie a anului viitor vor fi desfășurate mai multe activități, precum: Atelier „arta împletirii perpendiculare a firelor”, pe 20 octombrie, Moș Andrei Cap de Iarnă – 30 noiembrie, Atelier pentru sărbătorile de iarnă – 15 decembrie, Mărțișorul – 28 februarie 2012, Măcinicii – tradiții populare românești, Oul de Paști – 5 aprilie, Atelier de confecționat decorațiuni interioare – 10 mai, Teatru de umbre la muzeu – 5 iunie, Atelier de împletit spice de grâu – 26 iulie, Atelier de modelaj – 22 – 23 august, festivitatea de încheiere a proiectului fiind 25 septembrie 2012.

 

„Activitatea de astăzi eu cred că pentru societatea noastră românească și cea ialomițeană în special nu este decât o stare de normalitate. Pentru că, dacă până acum, de obicei activitățile culturale aveau destinații precise, se refereau la o anumită categorie socială, la anumiți oameni pasionați de anumite lucruri, de data aceasta, acest proiect extinde preocupările Muzeului Național al Agriculturii, referindu-se la întreaga societate. Și, în acest fel, acest proiect nu marginalizează pe nimeni, nu discriminează pe nimeni și este un lucru de normalitate în societatea românească. Cred că era momentul să se întâmple așa ceva și în județul Ialomița”, a declarat Gheorghe Petre, cel care a lucrat, împreună cu coordonatorii de proiect Magdalena Petre-Filip și Angelica Buzoianu la reușita acestui proiect.


In tacere la muzeu foto imnul regal roman„În tăcere la muzeu” este unul dintre cele trei evenimente pe care Muzeul Național al Agriculturii le desfășoară în perioada 10 – 23 octombrie, următorul fiind participarea, cu trei concurenți, la festivalul-concurs „Tradiție culinară ialomițeană „La casa Tudorii” care se va desfășura în perioada 15 – 16 octombrie la Giurgeni (Orașul de Floci), un alt eveniment fiind Târgul Indagra, care se va desfășura în perioada 19 – 23 octombrie, la Romexpo București.
Distribuie
gheorghe petreMNA ialomita sloboziamuzeul national al agriculturii„Tradiție culinară ialomițeană „La casa Tudorii”

Articole recente:

Incendiu Cocora Ialomita (1)

Ialomița: Incendiu la locuință din chirpici, în Cocora. O persoană a decedat

🟠 Obiectiv Ialomita | 01.04.2023 | Locale Ialomita
➡️ Citeşte
Jandarmeria Ialomita

Ialomița: Aproximativ 1400 de misiuni de ordine publică executate de jandarmi în primul trimestru al anului 2023

🟠 Obiectiv Ialomita | 31.03.2023 | Locale Ialomita
➡️ Citeşte
Examen

Ialomița: Simularea examenului de bacalaureat – martie 2023

🟠 Obiectiv Ialomita | 31.03.2023 | Locale Ialomita
➡️ Citeşte
Sedinta Consiliul Judetean Ialomita

Consiliul Județean Ialomița caută să închirieze un spațiu pretabil activității administrative

🟠 Obiectiv Ialomita | 30.03.2023 | Locale Ialomita
➡️ Citeşte
animale domestice

În atenția proprietarilor de câini și pisici. Măsuri pentru prevenirea apariției rabiei pe teritoriul județului Ialomița

🟠 Obiectiv Ialomita | 29.03.2023 | Lege si Ordine
➡️ Citeşte
Accident Cosereni

Accident rutier pe DN2, la ieșire din comuna Coșereni. Se circulă pe o singură bandă.

🟠 Obiectiv Ialomita | 29.03.2023 | Infotrafic
➡️ Citeşte

🟠 Vezi mai multe ştiri din Ialomiţa ➡️

Locuri de muncă Ialomița.
AJOFM Ialomița. Vezi detalii
Program de gardă farmacii,
Slobozia, luna MARTIE 2023

Reclama Piese Camioane
Reclama Personalizari
ziare.org   ziare & stiri
  • Termeni și condiții
  • Politica de Confidențialitate
  • Obiectiv Ialomița utilizează cookies. Află mai multe
  • Contact

Detalii Trafic obiectiv.net

Facebook Instagram Twitter Youtube
Ziarul Obiectiv Ialomita © 2011 - 2021 | obiectiv.net