Ziarul Obiectiv Ialomita
Ziarul Obiectiv Ialomita

Știri locale Ialomița

Ziarul Obiectiv Ialomita
  • OBIECTIV IALOMIȚA
  • Infotrafic
    • Anunțuri
  • Anunțuri și Informaţii Utile
  • Lege şi Ordine
  • Locuri de muncă
  • Locale Ialomița
  • Evenimente
  • Politică
  • Vremea
  • Magazin
    • Stiri nationale
    • No comment

Gabriel Boitan, înmormântat cu onoruri militare

Publicat de Obiectiv Ialomita
13/07/2013 | Locale Ialomita
publicitatecliseru

Un băiat excepțional, cuminte, cu suflet mare. Așa îl descriu cei care l-au cunoscut pe Gabi Boitan, omul care și-a sacrificat viața într-o misiune de salvare a unui muncitor prins sub un mal de pământ, în cartierul Coloniști din Fetești.

Pe 6 iulie împlinise 42 de ani. Avea o soție și doi copii pentru care se lupta să le facă viața mai bună. A fost polițist la Ordine Publică, iar în urmă cu cinci ani a decis să se transfere la Inspectoratul pentru Situații de Urgență. În cei cinci ani de carieră ca pompier salvator, Gabriel Boitan a participat la numeroase intervenţii, oferind tuturor un exemplu de curaj, profesionalism şi dăruire. Punându-şi chezăşie propria viaţă pentru a o salva pe cea a semenilor, şi-a îndeplinit datoria fără rezerve, înţelegând răspunderea pe care o deţinea atunci când oamenii se bizuiau pe el.

publicitatepmp schengen

Se-ntâmplă, însă, ca preţul acestei dăruiri să fie uneori mult prea mare. Pe 11 iulie, Gabriel Boitan avea să se îndrepte spre o lume poate mai dreaptă şi mai bună. Pe 13 iulie, în orașul în care Gabriel s-a născut, a trăit, a iubit și a muncit, a fost zi de doliu. Familia, dar și sute de oameni, colegi de serviciu, prieteni, autorități locale și județene, sau pur și simplu concetățeni, l-au condus pe ultimul drum. Au fost momente sfâșietoare pentru familie și pentru cei care l-au cunoscut. Durerea nemărginită din ochii mamei sale, care își ducea fiul la groapă, suferința profundă a fiului care nu își imaginează viața fără tatăl său, a soției rămasă singură cu doi copii, îți săgetau inima. Toți se întrebau de ce un om atât de bun a fost luat de lângă ei. A fost o zi tristă pentru comunitatea din Fetești, o zi tristă pentru pompierii ialomițeni. Dumnezeu să-l odihnească!

Detașamentul din care făcea parte, va purta numele lui

 Gabriel Boitan a fost avansat post-mortem la gradul de sublocotenent, fiindu-i conferită și medalia „Emblema de Onoare” a Inspectoratului General pentru Situații de Urgență pentru fapte de eroism și sacrificarea vieții în misiune. Medalia „Emblema de Onoare” a fost înmânată de către secretarul de stat în MAI, Cătălin Chiper, chiar fiului lui Gabriel Boitan, spunându-i că tatăl său este singurtul pompier care primește o astfel de medalie. Totodată, s-a decis ca Detașamentul Slobozia, în subordinea căruia se află Garda de Intervenție Fetești, să poarte numele Gabriel Boitan.

Gabriel Boitan a fost înmormântat cu onoruri militare, în cimitirul din curtea Bisericii „Sf. Ilie” din Fetești.

 

Citește și:

Avansare post-mortem a pompierului Gabriel Boitan și medalia „Emblema de Onoare” conferită de ministrul Radu Stroe

Fetești: Doi muncitori și doi angajați ISU prinși sub un mal de pământ FOTO & VIDEO

Distribuie
colonistifetesti

Articole recente:

Incendiu Cocora Ialomita (1)

Ialomița: Incendiu la locuință din chirpici, în Cocora. O persoană a decedat

🟠 Obiectiv Ialomita | 01.04.2023 | Locale Ialomita
➡️ Citeşte
Jandarmeria Ialomita

Ialomița: Aproximativ 1400 de misiuni de ordine publică executate de jandarmi în primul trimestru al anului 2023

🟠 Obiectiv Ialomita | 31.03.2023 | Locale Ialomita
➡️ Citeşte
Examen

Ialomița: Simularea examenului de bacalaureat – martie 2023

🟠 Obiectiv Ialomita | 31.03.2023 | Locale Ialomita
➡️ Citeşte
Sedinta Consiliul Judetean Ialomita

Consiliul Județean Ialomița caută să închirieze un spațiu pretabil activității administrative

🟠 Obiectiv Ialomita | 30.03.2023 | Locale Ialomita
➡️ Citeşte
animale domestice

În atenția proprietarilor de câini și pisici. Măsuri pentru prevenirea apariției rabiei pe teritoriul județului Ialomița

🟠 Obiectiv Ialomita | 29.03.2023 | Lege si Ordine
➡️ Citeşte
Accident Cosereni

Accident rutier pe DN2, la ieșire din comuna Coșereni. Se circulă pe o singură bandă.

🟠 Obiectiv Ialomita | 29.03.2023 | Infotrafic
➡️ Citeşte

🟠 Vezi mai multe ştiri din Ialomiţa ➡️

Locuri de muncă Ialomița.
AJOFM Ialomița. Vezi detalii
Program de gardă farmacii,
Slobozia, luna MARTIE 2023

Reclama Piese Camioane
Reclama Personalizari
ziare.org   ziare & stiri
  • Termeni și condiții
  • Politica de Confidențialitate
  • Obiectiv Ialomița utilizează cookies. Află mai multe
  • Contact

Detalii Trafic obiectiv.net

Facebook Instagram Twitter Youtube
Ziarul Obiectiv Ialomita © 2011 - 2021 | obiectiv.net